Ochii ei erau ca două note pe portativ. Simfonia nu avea cum să fie neterminată. Erau frumoși, dar duri, atât de duri prin micile expresii pe care le înfățișa cu fiecare sunet parcurs. Erau un paradis, un paradis de neatins. Prin ochii ei puteai exprima adevărul, minciuna, tăcerea. Erai blocat, voiai să o citești, să o fredonezi, dar nu puteai, era mult prea greu de rezolvat. Fraza muzicală e una singură, se rostește și se cântă totul curgând lin prin fiecare notă.
DOrințe pe care voiai să i le împlinești, dar niciodată nu puteai.
REcunoștință pentru fiecare privire aruncată în gol, simțită până în adâncul sufletului.
MIracolul unui '' nu pot'' înghețat.
FAscinația lucrurilor cuprinse parcă într-un joc de culori.
SOListă unică a simfoniei inimii.
LAcătul vieții prins printre ghearele timpului.
SImplitatea strălucirii cu care putea exprima întreg cosmosul.
DOar ochii ei ce nu puteau fi confundați vreodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu