Alexandra Irimia

Dragă 2018,   Îți scriu și eu suspinând,cu lacrimi în ochi ..vreau să - ți mulțumesc pentru că mi-ai dat șansa să trăiesc un an încărcat cu multe greutăți,dar și bucurii. Vreau să știi că datorită ție m-am maturizat foarte mult, am învățat că nu totul este pentru totdeauna și uneori trebuie sa iertăm și să mergem mai departe. Am învățat că timpul este scump și cu fiecare mișcare de-a mea îl pot pierde printre degete ...știind că nu se va mai întoarce niciodată. Datorită ție am pierdut oameni dragi, dar am și recâștigat alții. Am învățat că uneori sa plângi este bine, știind că o vei putea lua de la capăt încet,încet. Ai trecut foarte repede și îmi dau seama că nu am realizat tot ce mi-am propus,dar sper că voi putea face totul în 2019. M-ai învățat că Dumnezeu este mereu alături de mine și nu trebuie să-mi fie teamă. Alături de tine am crescut,am învățat,am greșit, am iertat, dar mai presus de toate, am învățat să fiu un om mai bun, să nu-mi fie teamă să-mi exprim emoțiile în fa...

Nu suntem stăpâni pe absolut nimic, zilele și lunile trec într-o goană nebună înainte să ne dăm seama . Opriți-vă o secundă din ceea ce numiți rutină zilnică și priviți în jur...oamenii sunt mai fericiți, mai voioși, nu mai amânați. Nu prea conștientizăm astea, nu facem niciodată analiza gândurilor noastre. Ne grăbim atât de mult să ne maturizăm, încât uităm să facem ceea ce ne place. Creștem și ne înstrăinăm de tot ce e frumos..Cu toții avem probleme, datorii,restanțe ..dar.. Oare,tu ca adult, când ai zâmbit ultima dată? Când te-ai oprit să admiri cerul sau jocurile copiilor din parc?   Nu fi propriul tău dușman. Noi,cei care ne credem maturi, suntem doar mai răi, nu mai apreciem nimic. Gândim mai mult, analizăm peste măsură. Treziți-vă,  nu uitați de voi și de bucuria sufletului vostru. Timpul trece și uite așa într-o zi nu o să te mai poți mișca din pat, va fi prea târziu și - ți vei da seama ca nu ai realizat nimic pentru tine cu adevărat...doar te-ai rătăcit prin viață.. ...

Te-am ars dulce amintire, Am ars speranța,dorul și tot ce ne lega Cândva te credeam iubire, Acum îți pot spune doar " străine "... Te-am ars cu zâmbetul pe buze,dar cu tristețe în ochi Te-am ars cum arde lumânarea la căpătâiul unui mort, Căci așa ai devenit pentru mine,of,suflet fără rost Te-am sărutat încet pe frunte, Să mai știi că dintre noi la răscruce ,un înger și un demon a mai rămas, Cu fiecare urlet doar un foc mai putea ajuta Acum te-am ars dulce chemare, Te-am ars și ți-am uitat privirile... Nu mai pierd lupte deșarte când tu deja te lupți în tine.  

Nu te lăsa controlat/ă de ceilalți,nu dori doar banii si faima ,pentru simplul fapt că fără ei esti un om banal cu o viață tristă. Chiar te contrazic! Ai o viață minunată ,trebuie doar să deschizi ochii...        Dar,oare să trăim este ușor?! Nu este..viața nu este atât de simplă cum ne-o imaginăm.Mereu apare ceva care să ne strice ziua ,dar nu înseamnă că trebuie să renunțăm. Chiar și eu mă simt inutilă sau în plus. Toate aceste gânduri nu fac decât să mă îndepărteze de prieteni,de viața mea proprie.Este imposibil să zâmbim mereu,dar creatura din noi dezlănțuie o persoană nouă în fiecare zi.Poate dacă am accepta să ne prețuim mai mult și nu ne-am mai compara cu cei din jur,ar fi mai ușor ,însă cuvântul " greutate"  este la ordinea zilei.Nu ne mai bucurăm de puținul pe care il avem ,vrem din ce în ce mai mult și așa s-a născut ura pe care o simțim cu toții. Uităm esențialul.." Să iubim și să fim iubiți!"    Suntem singuri?!  Nu , El   est...

Aș vrea să mă prind în hora păsărilor ce călătoresc departe, Care își urmează liniștite drumul,fiecare cu gândul ei purtat deasupra apelor Aș vrea să fiu prinsă într-un film vechi și să trăiesc acolo pentru o zi, Aș vrea să fiu un cântec pe buzele fericirii,un cântec domolit în liniștea serii, Aș vrea să mă cuprinzi într-o carte legată,cu coperți vișinii. Aș vrea să-mi scrii numele in culorile curcubeului  Și să mă semnez amintire...